Rezumat
  • A treia generație a modelului Kangoo, care s-a lansat în 2001, include acum o versiune cu 7 locuri de sine stătătoare, separate și modulare
 
  • Acest nou model are cel mai larg habitaclu și spațiu de încărcare de până acum,pentru a răspunde nevoilor clienților profesioniști, dar și persoanelor private
 
  • Gama Renault Grand Kangoo va avea o versiune ICE și una electrică, ce vine cu o autonomie de 265 km
 
  • Vehiculul va fi dezvăluit la nivel mondial pe 5 septembrie la IAA Mobility în Munchen

 

De-a lungul celor 25 de ani de când a fost pionier în segmentul ludospace (MPV pentru agrement), cu designul său care a creat o clasă în sine, foarte practic, cu prima ușă laterală glisantă montată pe un model din segment, Renault Kangoo a rămas conectat la timpul său și inovator prin excelență.

 

Este, de asemenea, o poveste de succes unică: Renault a vândut peste 4,4 milioane de vehicule Kangoo în 50 de țări din întreaga lume, iar versiunea electrică este bestseller în segmentul său din 2011. Este cea mai bună soluție pentru clienții din ambele universuri: o mașină pentru familii, cu designul său elegant și spaţios, dar și un vehicul pentru profesioniști, în special datorită spațiului portbagajului și robusteții sale.

 

Gama Renault Kangoo, care a ridicat ștacheta și a înglobat inovații continue de-a lungul anilor, include acum o versiune mai lungă, Grand Kangoo.

TOATE ATUURILE ȘI INOVAȚIILE MODELULUI KANGOO, CU ȘI MAI MULT SPAȚIU

Noul Grand Kangoo este la fel de practic precum versiunea standard și aduce elemente de siguranță și confort îmbunătățite:

 

  • 3 locuri individuale în al doilea rând și 2 în al treilea, 7 adulți așezați confortabil și un vehicul mai încăpător decât oricare altul din categoria sa
 
  • Spațiul disponibil la nivelul genunchilor pentru ocupanții din rândul 3 este la cel mai bun nivel din segment (164 mm)
 
  • Peste 58 de litri spațiu de depozitare accesibil, incluzând sertarul glisant Easy Life și spațiile de depozitare aflate sub podea, în rândul 2
 
  • Un portbagaj de 500 de litri, în versiunea cu 7 locuri, extensibil la 3.750 de litri cu scaunele din spate demontate și scaunul pasagerului din față rabatat
 
  • 5 scaune spate de sine stătătoare, independente, glisante, pliabile, retractabile și detașabile, permițând până la 1 024 de configurații
 
  • Lungime de încărcare de 3,11 m, cu scaunul pasagerului din față rabatat
 
  • 14 sisteme de asistență la conducere, inclusiv conducere autonomă de nivelul 2, pentru a spori siguranța.

 

La fel ca și Kangoo, designul interior include un tablou de bord finisat în lemn de culoare închisă,mată, o cabină confortabilă și o ergonomie îmbunătățită. Tabloul de bord a fost modernizat pentru a include date specifice E-Tech pentru versiunea electrică.

 

Accesul la rândul 3 este facilitat de cele 2 uși glisante late de 83 cm (+18 cm față de Kangoo), precum și de pragul coborât și scaunele rabatabile din rândul 2. Dotări utile și pentru a facilita urcarea și coborârea din mașină a altor pasageri (adulți sau adolescenți) sau pentru a instala un copil într-un scaun auto fixat cu suporturi Isofix.

 

Grand Kangoo poate fi folosit în orice scop. Echipat în versiunea standard cu hayon vitrat, i se pot adăuga de asemenea uși spate asimetrice (2/3-1/3) pentru un acces mai ușor în portbagaj.

 

Spațiul generos din interior este perfect pentru familiile care caută 7 locuri pentru utilizare regulată și poate găzdui pasageri de toate dimensiunile, în cel mai mare confort.

 

De asemenea, vehiculul se potrivește perfect profesioniștilor care transportă copii, având 5 locuri cu isofix, scaune ergonomice pentru copii aflaţi în scaune sau înălțătoare, sau celor care realizează transport la cerere, putând găzdui confortabil 7 pasageri adulți, care se pot mişca cu ușurință în fiecare loc și capacitatea de a schimba modularitatea (de exemplu 2/2/2), pentru a facilita așezarea ocupanților.

 

Noua baterie litiu-ion de 45 kWh (capacitate utilizabilă) de pe Grand Kangoo E-Tech Electric are 8 module independente și ușor de reparat și oferă motorului o autonomie WLTP de până la 265 km -suficientă pentru majoritatea călătoriilor zilnice, la cel mai bun cost de întreținere și utilizare.

 

Dacă vă opriți timp de 10 minute la un punct de încărcare DC de 80 kW, puteți recupera 80 km de autonomie. Bateriile sunt garantate 8 ani sau 160.000 km. În această perioadă, pot fi înlocuite gratuit în cazul în care capacitatea lor scade sub 70%.

 

Noul Grand Kangoo E-Tech Electric este alimentat de un motor de 90 kW cu un cuplu de 245 Nm disponibil instantaneu, astfel încât rulează lin în toate situațiile. Puteți comuta pe modul de conducere Eco, care limitează puterea la 56 kW și viteza vehiculului la 110 km/h pentru a optimiza autonomia.

 

De asemenea, puteți alege oricare dintre cele trei moduri de frânare regenerativă:

 

  • Sailing (B1) ce asigură o regenerare limitată, care funcționează cel mai bine pe autostrăzi și drumuri expres;
 
  • Drive (B2), modul implicit de regenerare, pentru o varietate de situații (atunci când ridicați piciorul de pe pedala de frână, răspunsul este similar cu cel al unui vehicul termic);
 
  • Brake (B3) pentru regenerare maximă, care funcționează cel mai bine în ambuteiaje și pe drumurile de munte.

Sistemul de frânare hidraulic convențional este cuplat cu un ARBS (Adaptative Regenerative Brake System) care maximizează recuperarea energiei.

 

Diferitele combinații dintre modurile de tracțiune și frânare adaugă până la șase stiluri diferite de condus pentru a optimiza confortul și autonomia în funcție de stilul de condus și condițiile de trafic.

 

Toate informațiile despre modul de condus selectat, sistemele de management al energiei electrice și sistemele de asistență a șoferului pot fi afișate pe un tablou de bord color de 10 inci, complet digital și complet personalizabil (dotare opțională).

 

Pentru a maximiza autonomia pe tot parcursul anului, Noul Grand Kangoo E-Tech Electric are un sistem de climatizare ajustabil cu două zone, ce include o pompă de căldură care încălzește interiorul iarna și îl răcește vara, folosind același principiu ca și aerul condiționat reversibil. Sistemul de încălzire captează caloriile din exteriorul vehiculului și le transferă în acesta, iar sistemul de răcire elimină caloriile din habitaclu și le eliberează în afara acestuia.

 

Pompa de căldura funcționează optim când temperatura este între -15°C şi +15°C. Și, pe lângă faptul că oferă un control climatic de primă clasă, oferă până la 30 km de autonomie suplimentară, evitând încălzirea habitaclului prin intermediul rezistențelor de încălzire care își trag energia din bateria de tracțiune!În cele din urmă, noul Grand Kangoo E-Tech Electric vine cu încălzire încorporată în parbriz, scaune față și volan, pentru un confort sporit iarna, afectând bateria doar într-o mică măsură (dotare opțională).

 

Noul Grand Kangoo E-Tech Electric este prevăzut cu două tipuri de cabluri de încărcare:

 

  • Încărcător rapid AC 22 kW pentru a încărca bateria de la 15% la 80% în 2 ore și 40 de minute;
 
  • Încărcător AC 22 kW – DC 80 kW (standard) pentru a adăuga 170 km de autonomie în 27 de minute.
 
 

Această ofertă de încărcătoare acoperă întreaga varietate de cerințe de conducere în rândul utilizatorilor modelului Grand Kangoo E-Tech Electric.

 

Alături de încărcătorul de 22 kW, bateria are un sistem de răcire cu lichid și rezistență electrică pentru păstrarea unei temperaturi corecte și pentru a-și menține astfel autonomia și a scurta timpul de încărcare.

 

În sfârșit, prin aplicația pentru smartphone MyRenault sau sistemul multimedia Renault Easy Link (dotare standard), noul Grand Kangoo E-Tech Electric include servicii conectate specifice, cum ar fi:

 

  • Încărcare programată a bateriei și monitorizare de la distanță a stării acesteia;
 
  • Preîncălzire sau prerăcire programată în habitaclu;
 
  • Ajută la găsirea stațiilor de încărcare aflate pe traseu;
 
  • Ajută la găsirea destinațiilor la care poți ajunge cu autonomia rămasă.

 

Modelul va fi disponibil și în versiune termică, oferind 2 motorizări care respectă cele mai recente standarde de emisii (Euro 6E):

 

  • 130 CP benzină BVM6 sau EDC7, versatil, dinamic și eficient din punct de vedere al consumului de combustibil, chiar și cu 7 persoane la bord
 
  • Diesel 95 CP BVM6, eficient și economic

 

Noua gamă Renault Grand Kangoo va cuprinde trei versiuni special concepute pentru dorințele și nevoile precise ale clienților săi:

 

  • Authentic, cu toate echipamentele esențiale pentru companii sau pentru clienții care doresc să-și folosească vehiculul atât pentru călătorii personale, cât și profesionale;
 
  • Equilibre pentru autoritățile locale sau companiile care doresc să ofere servicii de transport de pasageri, confortabile și economice;
 
  • Techno pentru familii și profesioniști care doresc standarde de confort și siguranță fără compromisuri, alături de un design distinctiv şi elemente practice, cum ar fi bare de acoperiș pentru instalarea ușoară a unui portbagaj suplimentar.
 

Grand Kangoo vine cu geamuri electrice spate, cameră de marșarier, ecran multimedia EasyLink și servicii conectate – toate în versiunea standard, începând cu nivelul de echipare Authentic.

 

Comenzile în Europa vor fi deschise la sfârșitul acestui an, iar livrările vor începe la începutul anului 2024.

MAUBEUGE, UN CENTRU DE EXCELENȚĂ DIN CADRUL ELECTRICITY

Din 1997, fabrica Renault Maubeuge, situată în Hauts-de-France (nordul Franței), produce Kangoo pentru întreaga lume.

 

Alături de uzinele din Douai și Ruitz, fabrica formează noul hub ElectriCity – cel mai mare și mai competitiv centru de producție de vehicule electrice din Europa, prin care Renault intenționează să producă 480.000 de vehicule electrice pe an până în 2025.

 

Ca parte a eforturilor sale de a industrializa cele mai recente versiuni pentru pasageri și utilitare ale Noului Kangoo, precum și vehiculele partenerilor Mercedes și Nissan, garantând în același timp o producție de înaltă calitate, Renault a investit 450 de milioane de euro în fabrică și a instalat un nou atelier de asamblare a bateriilor.

 

Motorul electric și cablurile de încărcare care echipează noul Kangoo E-TECH electric sunt toate fabricate la uzina Renault Cléon din Normandia (nord-vestul Parisului).

 

Pentru a susține succesul Renault Kangoo în diferitele sale versiuni și industrializarea viitorului Renault 4 electric, uzina Maubeuge a confirmat un prim val de recrutare a 200 de angajați permanenți în 2023. Aceste recrutări fac parte din acordul social „pentru viitorul siturilor Renault din Hauts de France” semnat de toate sindicatele la 8 iunie 2021, la momentul creării clusterului industrial ElectriCity. Un total de 350 de locuri de muncă directe au fost anunțate până în 2024.

 

Fabrica Maubeuge are în prezent 2.500 de angajați.