20.04.2021
Noul model are un raport optim între lungimea totală a mașinii șI lungimea spațiului de încărcare, optimizare ce favorizează volumul de încarcare.
Renault deschide comenzile în România pentru noul Express Van - utilitara practică și eficientă, ideală pentru business-urile care caută un vehicul cu un bun raport calitate-preț și care să răspundă nevoilor lor esențiale. Noul Express Van are un design exterior dinamic și robust, în coerență totală cu ADN-ul Renault. Având dimensiuni generoase pentru un vehicul de 4,4 metri, este ușor de încărcat, are un interior modern care încorporează o mulțime de spații de depozitare și scaune confortabile și durabile.
La exterior, noul Express Van se remarcă prin designul robust care scoate în evidență finisajele și accentele cromate. Bara de protecție verticală, grila înaltă a radiatorului și semnătura luminoasă a farurilor LED în forma literei C, devenită marcă a identității Renault subliniază robustețea și codurile stilistice distincte ale gamei de utilitare. Caroseria noului Express Van poate fi personalizată în culorile: Blanc Glacier, Gris Urban, Noir Nacre, Gris Highland și Bleu Iron
Interiorul încorporează un tablou de bord modern orizontal, cu linii clare, care evidențiază volumul habitaclului. Cu aproape 48 de litri de spațiu de depozitare în cabină și un volum de încărcare de 3,3 până la 3,7 m³, noul Express Van oferă un spațiu de stocare foarte generos.
Noul Express Van are 1,91 m spațiu de încărcare pe podea (cu peretele despărțitor acoperit complet) într-un vehicul lung de 4,39 m; și o ușă laterală glisantă de 716 mm lățime. Mai practic ca oricând, poate suporta o sarcină utilă maximă de 780 kg cu un motor pe benzină și 650 kg cu unul pe motorină. Noul Express Van are un spațiu de stocare de aproape 48 L și un volum maxim de încărcare de 3,7 m³.
Disponibil cu Radio Connect R & Go, noul Express Van încorporează un ecran tactil de 8” (color, format landscape), iar atunci când este echipat cu sistemul multimedia Renault EASY LINK vine împreună cu două difuzoare și două tweetere pentru un confort acustic optim. Cu ajutorul aplicației R & Go Radio Connect cu Bluetooth puteți accesa funcțiile telefonului și vehiculului dvs. într-un mod ergonomic și intuitiv.
Noul Express Van lansează un set de noi sisteme de asistență la conducere care îmbunătățesc semnificativ siguranța la volan și vizibilitatea șoferului asupra mediului înconjurător. Noul Express Van a fost echipat cu o oglindă convexă cu vedere panoramică, care oferă vizibilitate în unghiul mort al oglinzii retrovizoare exteriore, loc invizibil din cauza structurii de tablă; deosebit de utilă în timpul manevrelor în spatii înguste.
Sistemul de detectare și avertizare a prezenței unui vehicul în unghiul mort al oglinzii retrovizoare îl anunță pe șofer când un alt vehicul se află chiar în acel punct, Sistemul Trailer Stability Assist reduce oscilația remorcii, fără a limita viteza de conducere și îmbunătățește manevrabilitatea în condiții dificile cauzate de vânt sau starea drumului.
Sistemul Hill Start Assist alături de ESC menține vehiculul staționat timp de aproximativ două secunde, acolo unde panta are o înclinație mai mare de 3%. Frânele sunt apoi eliberate treptat.
Pentru mai multă siguranță în oraș și pe autostradă și pentru mai multă atenție în respectarea vitezei de circulație, noul Express Van este echipat cu Cruise Control și limitator de viteză, care se pot accesa foarte ușor datorită amplasării butoanelor pe volan.
Noul Express Van va fi lansat pe piața din România în două versiuni de echipare: Generic și Confort.
Express Generic vine cu motorizare pe benzină de 1.3 100 CP, cu prețuri începând de la 12.950 Euro (TVA inclus) și cea diesel - 1.5 Blue dCi 75, cu prețuri de la 14.050 (TVA inclus). În versiunea de echipare Confort, noul model vine în plus cu motorizarea Blue dCi 95, cu prețuri care pornesc de la 13.600 Euro (TVA inclus).
Ambele versiuni de echipare, Generic și Confort au o deschidere a ușilor spate la 180°, ceea ce permite încărcarea cu ușurință a obiectelor cu o lățime de 1,2 metri. În plus, sistemul de avertizare la schimbarea treptei de viteză ajută la reducerea consumului de combustibil, iar geamurile actionate electric oferă un plus de confort.
Blogul Renault