Rezumat
  • Inițiat ca parte a planului strategic Renaulution al Renault Group, Ampere întruchipează capitolul Revoluție al planului, stabilind un nou model de business.
 
  • Specializat în vehicule electrice și software, Ampere reunește 15 ani de experiență în EV și o organizație agilă care promovează inovația.
 
  • În jurul lui Luca de Meo, CEO Ampere, echipa de management reunește experiențe multiple, atât în Franța, cât și la nivel internațional

 

Boulogne, 8 noiembrie, 2023. O ilustrare clară a Revoluției, cel de-al treilea capitol din planul strategic al Renault Group, Ampere devine, odată cu lansarea sa, primul „pure player” european specializat în vehicule electrice și software. Data efectivă a înființării companiei este 1 noiembrie 2023.


Pentru a face față provocărilor și a profita de oportunitățile care decurg din transformarea industriei auto, precum și pentru a răspunde preocupărilor majore legate de climă, Renault Group a creat Ampere, un nou model de companie de automobile, care își propune să devină liderul european pe piața de vehicule electrice aflată în creștere rapidă. Axată pe tehnologie, Ampere se mândrește cu o abordare orizontală care îi permite să fie mai agilă, mai rapidă și mai inovatoare. Scopul este de a democratiza vehiculele electrice în Europa, cu mașini pe care oamenii și le pot permite. Ampere se bazează pe 15 ani de experiență în domeniul EV și combină o organizare agilă și eficientă pentru a proiecta mașini 100% electrice, pentru piața europeană, oferind o experiență unică pentru clienți.


Ampere a fost înființată având drept obiectiv integrarea ESG (Environmental, Social & Governance) de-a lungul lanțului său valoric – în produsele și serviciile dezvoltate de companie, dar și în procesele sale, creând o economie circulară cu emisii reduse de carbon.


Proiectul industrial și tehnologic urmărit de Ampere rezonează puternic cu piața europeană, unde s-a născut și Renault Group. Se mândrește cu o gamă unică de competențe, precum și cu un ecosistem industrial și tehnologic solid care protejează întregul lanț valoric. Ampere operează în 11 locații din Franța, printre care patru unități industriale: ElectriCity care include fabricile de la Douai, Maubeuge și Ruitz; și uzina de la Cléon.


Compania are peste 11.000 de angajați - dintre care 35% sunt ingineri - care proiectează, dezvoltă, produc și comercializează vehicule de înaltă performanță, sigure și durabile sub marca Renault. Împreună, își unesc toate eforturile pentru a realiza această tranziție pe scară largă la mobilitatea electrică.

Luca de Meo, CEO Ampere Renault Group:

“Crearea unui nou model de business, specializat în vehicule electrice și software, operațional începând de astăzi ne-a provocat să ne gândim la cum putem ilustra mai bine revoluția noastră și ambiția echipelor? Insuflând o viziune corporativă sustenabilă și traducând-o în fiecare proces și în fiecare produs. Construind, având ca punct de plecare punctele forte ale Grupului, și regândind fiecare mod de a face lucrurile. Valorificând rădăcinile noastre franceze și devenind lider în Europa. Făcând cunoscut angajamentul nostru față de clienții noștri, de planeta noastră și de cei care trăiesc pe ea. Foaia de parcurs a lui Ampere se ridică la nivelul ambițiilor Grupului și sunt extrem de mândru să lansez această etapă majoră în evoluția sa."

O identitate vizuală care combină tradiția și transformarea

Sigla Ampere a pornit de la forma de romb, simbolul emblematic al Renault, care reflectă istoricul său uman și industrial. Logo-ul este compus din mai multe romburi, ilustrând această nouă configurație de echipe concentrate, agile, fiecare cu propria sa zonă de expertiză. Compoziția rezultată din aceste romburi evocă ideea de mișcare perpetuă și de ascensiune către un scop comun.

 

Identitatea Ampere combină trei culori principale – Scandium, Eigengrau și Silicon Grey – creând un echilibru între tehnologie și căldură, între inovație și oameni.

O echipă executivă multi-calificată

Condusă de Luca de Meo, CEO Ampere, echipa de management reunește oameni din cadrul  Renault Group, precum și din afara industriei auto și companii internaționale de tehnologie.

 

Corporate

 

  • Josep-Maria Recasens, Chief Operating Officer
    Cléa Martinet, VP Sustainability
  • Vincent Piquet, Chief Financial Officer
    Benedicte Lenguin, Legal Councel
  • Estelle Guillot-Tantay, VP Communications
  • Alexandra Malak, VP People & Workplace

 

Tehnologie & Operațiuni

 

  • Luciano Biondo, VP Industrial Operations,
    Emmanuelle Darot, VP Procurement
    Laurence Excoffon, VP Quality
    Luiz Quinalha, VP Manufacturing ElectriCity
  • Olivier Brosse Platform Global Leader, C Segment
  • Philippe Brunet, VP Powertrain & EV Engineering
  • Henry Bzeih, VP Software & Systems
  • Vittorio d’Arienzo, Platform Global Leader, B Segment
  • Luc Julia, Chief AI Officer
  • Christian Stein, VP Revenue Management & Customer Experience, Ampere
  • Gilles Vidal, VP Design, Renault Brand & Ampere

 

Următoarea întâlnire: 15 noiembrie, cu ocazia Capital Market Day, eveniment organizat de Renault Group și dedicat Ampere.

 

Despre Ampere

 

Ampere este prima companie europeană specializată în vehicule electrice și software. Parte a Renault Group, Ampere proiectează, dezvoltă, produce și comercializează sub marca Renault vehicule complet electrice, dotate cu tehnologie software de ultimă oră, accesibile tuturor. Experiența clienților, precum și impactul social și de mediu sunt luate în considerare pe tot parcursul procesului de dezvoltare a vehiculului pentru a se asigura că sunt aliniate cu angajamentul mărcii față de clienții săi, de planetă și de cei care trăiesc pe ea. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați ampere.cars sau să urmăriți Ampere pe Ampere pe LinkedIn și X.